În multe zone rezidențiale din România, proprietățile sunt strict delimitate de garduri înalte și porți masive. Contrastul este evident față de țări precum Suedia, unde cartierele de case au adesea grădini deschise, fără garduri opace de împrejmuire. Această idee a grădinilor rezidențiale fără garduri presupune renunțarea la barierele fizice dintre curțile vecinilor. În continuare, vom explora ce beneficii aduce un astfel de concept urbanistic.
Acces liber la spații verzi: Fără garduri care să segmenteze terenurile, cartierele ar oferi o întindere mai mare de spațiu verde neîntrerupt. Zonele verzi ar deveni semi-publice, permițând locuitorilor din cartier (și chiar trecătorilor) să se plimbe și să se bucure de spațiul plantat, aproape ca într-un parc. În Suedia, de pildă, gospodăriile sunt despărțite doar de garduri vii joase, astfel încât copiii pot alerga în voie dintr-o curte în alta, neexistând porți închise sau garduri care să îi izoleze de restul comunității. Acest acces deschis la grădini creează o atmosferă primitoare și relaxată în cartier, unde spațiul verde este o resursă comună și la îndemâna tuturor.
În cartierele suburbane suedeze, gardurile tradiționale sunt înlocuite de garduri vii joase sau lipsesc cu desăvârșire, creând un peisaj deschis și prietenos
Siguranță și încredere sporită: Paradoxal, absența gardurilor poate contribui la un sentiment mai mare de siguranță. Un cartier deschis înseamnă mai mulți ochi atenți spre spațiul comun – vecinii își pot supraveghea reciproc casele și copiii, iar potențialii intruși devin mai vizibili. În loc să se izoleze în spatele unor ziduri, locuitorii devin parte din viața străzii, ceea ce descurajează comportamentele antisociale. Celebrul principiu urbanistic al “ochilor de pe stradă” (formulat de Jane Jacobs) sugerează exact acest lucru: prezența oamenilor în spațiul deschis, care văd și aud ce se întâmplă, crește siguranța comunității. De altfel, modelul scandinav se bazează pe un nivel ridicat de încredere socială – în Suedia există chiar și o “transparență” a vieții cotidiene, oamenii având adesea ferestre mari fără perdele și nefiind deranjați că vecinii sau trecătorii pot vedea în curți sau case, semn al unui sentiment că nimeni n-are nimic de ascuns. Această deschidere creează o atmosferă în care locuitorii se simt în siguranță unii cu alții, fără a se baza exclusiv pe bariere fizice.
Coeziune comunitară mai puternică: Eliminarea gardurilor favorizează interacțiunea directă între vecini. Când grădinile comunică între ele, devine firesc ca oamenii să stea de vorbă peste gazon, copiii să se joace împreună și să cutreiere tot cartierul pe bicicletă, iar comunitatea să organizeze activități în aer liber. Un spațiu verde comun, fără delimitări rigide, îi aduce pe locatari împreună și cultivă sentimentul de apartenență la comunitate. Lipsa gardurilor practic obligă vecinii să interacționeze mai mult – fie și doar pentru a-și recupera mingea care a sărit la vecin – consolidând legăturile sociale și solidaritatea. Și alte țări testează această idee: în Marea Britanie, de exemplu, un concurs național de proiecte rezidențiale a propus renunțarea la grădinile private îngrădite și înlocuirea lor cu grădini comune tocmai pentru a crește integrarea socială pe noile lotizări. Cu spații verzi partajate până în pragul casei, vecinii sunt încurajați să colaboreze (de la grădinăritul în comun până la picnicuri comunitare) și se creează un spirit de “vecinătate” autentic.
Estetică urbană îmbunătățită: Din punct de vedere urbanistic, cartierele fără garduri arată mai aerisit și mai plăcut. În locul unui amestec de garduri din materiale și înălțimi diferite (care uneori dau străzilor un aspect haotic), o stradă cu grădini deschise sau delimitate doar de garduri vii discrete are un aspect unitar, verde și primitor. Fațadele caselor și grădinile bine îngrijite devin ele însele “decorul” străzii, fără a fi ascunse după panouri opace. De exemplu, gardurile vii întâlnite în cartierele suedeze nu doar că păstrează intimitatea până la un punct, dar asigură continuitate vizuală a spațiului verde și un peisaj coerent, aproape parcurs ca o singură grădină mare la nivel de stradă. Această estetică unitară poate crește valoarea percepută a zonei și satisfacția locuitorilor, care se bucură de priveliști nefragmentate. Practic, orașul “respiră” mai bine fără atâtea garduri, iar arhitectura caselor iese în evidență armonios într-un cadru verde deschis.
Beneficii ecologice: Dincolo de aspectele sociale, renunțarea la garduri poate avea și avantaje ecologice. Spațiile verzi conectate oferă faunei urbane o suprafață mai întinsă pe care să se miște și să se hrănească. Păsările, aricii, veverițele sau alte viețuitoare se pot deplasa dintr-o grădină în alta fără obstacole, contribuind la un ecosistem urban mai sănătos. Un gard masiv poate întrerupe aceste coridoare verzi – World Wide Fund for Nature (WWF) avertizează că infrastructura umană, precum drumurile sau gardurile, fragmentează habitatele și poate împiedica animalele să ajungă la resursele de care au nevoie. Prin contrast, dacă grădinile rămân deschise, conectivitatea ecologică crește: solul absoarbe mai ușor apa de ploaie pe suprafețe mari continue, plantele se pot răspândi natural, iar speciile benefice (de la insecte polenizatoare la pisici care controlează rozătoarele) pot patrula liber. Totodată, eliminarea gardurilor din metal, beton sau plastic reduce și amprenta de carbon asociată cu producția acelor materiale și cu întreținerea lor. În ansamblu, un cartier verde și deschis este mai prietenos cu mediul, permițând naturii să se integreze în țesutul urban.
Concluzionând, grădinile fără garduri pot părea la prima vedere utopice, dar experienţa suedeză şi britanică dovedeşte că, printr-un design urban deschis, câştigăm spaţii verzi accesibile, încredere şi cooperare între vecini, precum şi o siguranţă sporită graţie principiului „ochilor de pe stradă”. Pentru România, tranziţia impune schimbări de mentalitate—să renunţăm la garduri ca singură barieră de protecţie şi să construim încredere în spaţiul comun. Proiectele pilot de mici dimensiuni pot testa şi adapta acest model la realităţile locale. Aşa, treptat, oraşele noastre pot deveni mai prietenoase, mai verzi şi mai unite.
SURSE
Teleleu – teleleu.euteleleu.eu;
The Guardian – theguardian.comtheguardian.com;
WWF – worldwildlife.org;
Andreea Matache – Vecinătatea și noile ansambluri rezidențiale – fr.scribd.com.
Imagini: Imagine Cartier suedez
Google Maps