Cartierul Militari Residence și Popești Leordeni: actuala gândire urbanistică
Noile ansambluri rezidențiale din jurul Bucureștiului – precum Militari Residence (în Chiajna) și cartierul Popești-Leordeni – s-au dezvoltat exploziv, aducând mii de apartamente în scurt timp. Militari Residence cuprinde, de pildă, peste 11.000 de apartamente. Însă această creștere rapidă a populației nu a fost însoțită de infrastructură adecvată sau spații verzi suficiente. În Chiajna există doar blocuri, mașini și magazine, dar nu există parcuri, spații verzi și alternative la mașina personală. În Popești-Leordeni situația este și mai gravă: spațiul verde „lipsește aproape complet” în noile cartiere, iar puținele „parcuri” existente sunt de fapt zone betonate cu puțini pomi. În concluzie, dezvoltarea agresivă a acestor cartiere a creat adevărate „câmpuri de beton” – cu blocuri înghesuite unele în altele, fără spații verzi între ele.
Popești Leordeni – o zonă cu 0 spații verzi
Cartierul Drumul Taberei și Titan: moștenirea urbanistică a epocii comuniste
În contrast, cartierele construite în epoca comunistă – cum
sunt Drumul Taberei (sector 6) sau Titan (sector 3) – au fost planificate cu
ample spații verzi și facilități de cartier. Drumul Taberei, de exemplu, a fost
conceput în anii ’60 cu un parc central de 30 de hectare, numit pe
atunci Parcul “Alexandru Moghioroș”, amenajat pentru a deservi circa 60.000 de
locuitori. În mod similar, Titanul are Parcul Alexandru Ioan Cuza (cunoscut şi
ca IOR), cu 85 de hectare de zonă verde. Cartierul Drumul Taberei și Titan, sunt un exemplu: au fost
gândite ca un „mic oraș” autonom cu spații verzi extinse, dotat cu tot
ce aveau nevoie locuitorii – magazine alimentare, școli și licee, cinematograf,
ștrand, parc, stadion, fabrici sau garaje. Înainte de ’90, maşinile erau mai
puține, iar suprafețele dintre blocuri erau plantate cu gazon și copaci – deci,
deși existau mai puține mașini și parcări, confortul urban (trotuare largi,
spații de joacă) era la un nivel mai ridicat.
Cartierul Drumul Taberei are o organizare aerisită, cu blocuri răsfirate și multe spații verzi.
Confort urban și facilități
Noile cartiere au probleme și la capitolul infrastructură și
facilităţi. Străzile principalelor ansambluri sunt adesea cu o singură bandă
pe sens, cu şanţuri şi gropi şi fără trotuare funcționale. Astfel,
locuitorii trebuie să umble cu mașina chiar și pentru a ajunge la un mijloc de transport
în comun, iar pe jos riscă accidente din cauza infrastructurii incomplete. În
plus, lipsesc dotări publice de bază: școli, grădinițe și servicii medicale, nu
au putut fi construite proporțional cu numărul de locuitori, iar parcurile de
joacă lipsesc cu desăvârşire . Blocurile sunt realizate de regulă minimalist,
doar cu parcări şi terase mici, iar orice spațiu verde disponibil este în
proprietate privată şi amenajat modest.
Parcări în fața geamurilor și lipsă a trotuarelor – Militari Residence
Per ansamblu, vechile cartiere erau gandite pentru
comunitate, noile ansambluri par gândite pentru profit. Blocurile noi se întrec
în „blocuri, betoane, locuri de parcare, buruieni şi spaţii comerciale
poziţionate la parter” – pe scurt, „câmpuri de beton” unde confortul urban
lipsește. În timp ce ansamblurile comuniste aveau un echilibru între verde și
blocuri, noile cartiere sacrifică spațiul public și comoditățile cetățeanului
în favoarea numărului de apartamente și al profitului.
Aleea Vlăsiei – Drumul Taberei: printre blocurile vechi, spațiile verzi s-au păstrat, oferind o oază de oxigen și liniște
Riscul apariției unor ghetouri în periferiile bucureștene
În contextul în care populația Capitalei este în ușoară scădere anuală și zone precum Militari Residence sau Popești-Leordeni continuă să se densifice fără facilități urbane adecvate, se conturează un risc real ca aceste cartiere periferice să ajungă în deceniile următoare niște „ghetouri” moderne: spații izolate, cu infrastructură precară și segregare socială.
Potrivit datelor UN, supra-aglomerația urbană a Bucureștiului începe să se inverseze: populația zonei metro scade cu circa 0,5% anual, de la 1.785.000 în 2022 la aproximativ 1.759.000 în 2025.
-Pe termen mediu şi lung, scăderea va continua, amplificând dezechilibrele: blocurile noi rămân locuite de familii cu venituri mai mici, iar cererea pentru reabilitări și facilități scade, ceea ce agravează fenomenul de marginalizare.
-Atragerea prin prețuri reduse ascunde riscuri pe termen lung. Blocurile construite rapid, cu materiale de proastă calitate și fără planificare durabilă, se degradează rapid.
-Aceste cartiere atrag în special persoane cu venituri mici, care nu-și permit opțiuni mai bune. Locuitorii pot fi lucrătorii esențiali sau cei care trăiesc din economii limitate, fapt care duce la o concentrare a sărăciei și a dependenței de venituri instabile.
-Din cauza lipsei educației financiare, cumpărătorii acestor apartamente sunt motivați de iluzia că „a fi proprietar” este întotdeauna o investiție sigură. În realitate, achiziționarea în zone cu risc ridicat de depreciere (precum Chiajna) îi expune pe termen lung la costuri ascunse: întreținere scumpă, lipsa serviciilor și dificultatea de a revinde proprietatea.
Pentru a evita acest scenariu, autoritățile trebuie să:
-Impună standarde mai stricte de urbanism și calitate a construcțiilor;
-Investească în infrastructură (transport public, școli, spitale);
-Promoveze programe de regenerare urbană.