Bucureștiul se poate lăuda în statistici cu „doar” 56,3 km de pistă pentru biciclete – câștigând probabil premiul de cea mai sumară rețea velo din Europa, alături de Atena. Jumătate din cei 56 km existenți (~31 km) „nu asigură condiții minime de funcționare” . Prin urmare, majoritatea acestor piste sunt practic inutilizabile. Masterplanul Velo municipal recunoaște problema și promite o rețea de vis: 150 km de piste principale și 415 km secundare până în 2035.
Comparativ cu marile capitale prietenoase cu bicicleta, cifrele noastre devin penibile: Parisul are peste 1.000 km de piste de bicicletă, iar Amsterdam aproape 515 km . În schimb, pistele din București abia îndeplinesc lungimea unei plimbări de weekend – iar multe dintre ele nu sunt nici măcar corect semnalizate.
Pistele de biciclete – parcare ad-hoc pentru șoferii bucureșteni
În realitate, șoferii tratează pista de biciclete ca pe o „parcare de schimb”: parcările ilegale și opririle intempestive pe pistă sunt la ordinea zilei.
Mai mult, șoferii folosesc pistele de biciclete neizolate de benzile de circulație ca pe o bandă de circulație suplimentară, cum este cazul pe Splaiul Independenței: încă din primele zile, mașinile – ba chiar și autobuzele STB – mărșăluiesc nestingherite pe ea, împingând bicicliștii din spate, claxonând agresiv și aruncându-le vorbe urâte, ca și cum ar fi invitați la un duel urban.
Amenda pentru oprirea neregulamentară sau folosirea pistelor ca bandă auto apare sporadic, insuficient însă pentru a corecta educația rutieră precară a șoferului bucureștean.
Sursa:HotNEWS
Mai departe, acolo unde pista de biciclete urcă pe trotuar, situația devine și mai complicată: segmente întregi, marcate special pentru bicicliști, sunt blocate de mașini parcate. Bicicliștii sunt nevoiți să iasă de pe pistă pentru a ocoli obstacolele.
Dacă alegi să mergi pe trotuar, riști să lovești pietoni care nu te observă. Pe șosea, în schimb, riști să fii lovit de mașini sau chiar să te trezești cu o ușă deschisă brusc în față.
Autorități și promisiuni – între vis și amendă
Pe hârtie România vrea să fie altfel: Codul Rutier 2025 introduce sancțiuni dure pentru șoferii ce opresc sau circulă pe piste. Amenda poate ajunge până la 1600 lei şi chiar ridicarea vehiculului , spre deosebire de aplicarea precaută de până acum. Rămâne de văzut dacă aceste amenzi „salvatoare” vor încuraja respectul în trafic sau vor fi tot doar vorbe-n vânt.. în timp ce bicicliștii încă mai iau amenzi pe trotuar de 810-1.200 lei. Până atunci, „respectul” promis pentru bicicliști în București rămâne între glumițe ascuțite și benzi văzute drept loc de parcare.
Motivele nefrecventării bicicletei în București
•Infrastructură fragmentată: În loc de benzi ciclabile largi şi continue, Bucureştiul ne oferă un veritabil carnaval de segmente scurte şi izolate. Primăria a trasat până în 2012, 122 km de marcaje “pistă de biciclete”, dar 100 km dintre ele au fost înlăturate de Poliţia Rutieră, deoarece erau neconforme normelor tehnice – adică o mare parte din bani cheltuiţi pe… vopsea demontată mai apoi ca să pară că s-a făcut curăţenie . Astăzi, doar 56,3 km mai rămân efectiv funcţionali, şi nici aceia nu chiar în sensul lor original .
•Pericolul perceput în trafic: Mulți bucureșteni au înțeles rapid că străzile noastre sunt o pistă de curse extreme. Poluarea aerului provenită din noxe, nerespectarea limitei de viteză și zgomotul claxoanelor, plus mașini parcate aiurea, fac fiecare ieșire pe bicicletă un sport de aventură. Datele sumbre vin să confirme această senzație: România are cea mai mare rată a mortalității bicicliștilor din UE – aproximativ 9,8 morți la un milion de locuitori anual. Lipsa separatoarelor fizice și agresivitatea unor șoferi subliniază că „siguranța” celorlalți participanți la trafic nu este o prioritate.
Sursa:Comisia Europeană-EUROSTAT
•Lipsa facilităților: Fără rasteluri unde să îți legi bicicleta în siguranță și fără parcuri de biciclete, bicla ta e nițel oaia neagră a infrastucturii. Ce să mai vorbim de conexiuni intermodale – majoritatea stațiilor de metrou nici măcar nu au rastele, iar accesul cu bicicleta este permis doar în weekend. Amsterdam stăpânește piața parcărilor pentru biciclete: are vreo 25 de garaje și ~225.000 de locuri special amenajate. În București, asistăm mai degrabă la instalaţii provizorii sau lipsite cu desăvârșire. Master Planul Velo cere instalarea a 6.000 de rastele și amenajarea a 13.000 de locuri de parcare ciclistică, așa că e clar de ce ție nu ți-a pus nimeni nimic: proiectul se speră implementat pe… viitor.
Parcare subacvatică pentru 7.000 de biciclete – Amsterdam Sursa:ProfiMedia
•Lipsa educației rutiere pro-bicicletă: Studiile arată că mulți nu sunt învățați nici să meargă corect cu bicicleta pe stradă. Autoritățile recunosc că e nevoie de cursuri de ciclism de la grădiniță (Master Plan Velo prevede educația rutieră în 75% din școlile primare), însă implementarea bate pasul pe loc. Fără opțiuni de învățare în școală și fără campanii de conștientizare, șabloanele vechi cu „las-o că merge și-așa” rămân dominante. Deci respectul la volan nu se predă peste noapte, iar educația dedicată bicicliștilor e încă o himeră administrativă
În București, o nouă generație de vloggeri pe două roți își documentează zilnic experiențele prin trafic, însă poveștile lor sunt departe de a fi doar plimbări relaxante. YouTuberi precum bucharestBIKEtraffic, GoRider, VLD303 sau BikeStoriesRO încearcă să aducă în atenția publicului problemele reale cu care se confruntă bicicliștii urbani, însă răspunsul șoferilor este adesea departe de a fi unul pozitiv.
Acești creatori de conținut, care filmează din mersul bicicletei, surprind nu doar haosul cotidian de pe străzile Capitalei, dar și agresivitatea cu care sunt întâmpinați atunci când atrag atenția asupra unor încălcări de reguli rutiere. Scenele sunt uneori greu de privit: șoferii, obișnuiți să vadă strada ca un teritoriu exclusiv auto, se simt de-a dreptul ofensați când un biciclist le reproșează că rulează pe pista de biciclete sau că au parcat neregulamentar.
În loc de scuze sau măcar o explicație civilizată, răspunsul tipic al conducătorilor auto variază între claxoane furioase, înjurături și chiar gesturi agresive. Unii bicicliști sunt scuipați, împinși sau chiar loviți, doar pentru că îndrăznesc să ceară un minimum de respect în trafic. Și pentru că ironia nu lipsește, argumentul suprem al multor șoferi este că, „probabil, biciclistul nici nu are permis”, altfel ar ști că „pe stradă merg doar mașinile”.
Într-o lume în care mobilitatea alternativă ar trebui să fie încurajată, vloggerii bucureșteni devin astfel martorii unui război cotidian între două roți și patru roți, iar materialele lor video sunt un mix între protest civic și autoironie amară. Din păcate, pentru mulți dintre acești șoferi, bicicleta nu este un mijloc de transport, ci doar un obstacol iritant care, evident, „nu are ce căuta pe drum”.
